Extindere și reabilitare termo-energetica a clădirii în care fundatia își desfășoară activitățile de economie sociala
În cadrul proiectului Economia sociala- un model de dezvoltare durabila, au fost planificate și realizate lucrări de extindere și reabilitare termo-energetică a clădirii în care fundația își desfășoară activitățile de economie socială.
Trebuie menționat faptul ca toate aceste lucrări au fost precedate de ample lucrări de consolidare a imobilului respectiv – lucrări impuse în urma efectuarii expertizei tehnice pentru realizarea extinderii clădirii. Dat fiind faptul ca proprietarul clădirii este Primaria orașulului Tirgu Neamt iar ca aceste lucrări de consolidare se ridicau la aproape 30000 euro și nu au făcut obiectul proiectului, în urma demersurilor făcute de fundatie, Consiliul Local a aprobat contractarea lor de către primărie cu finanțare din bugetul local.
Lucrările de consolidare a clădirii s-au efectuat de către SC GIPS CARTON SRL în perioada iunie – august 2015.După consolidarea clădirii au fost demarate și lucrările de reabilitare termo-energetica a clădirii existente precum și de turnare a fundatiei si realizare a extinderii propuse.
Lucrarile realizate prin acest proiect în scopul imbunatatirii performantei energetice a clădirii au avut la baza recomandarile incluse în auditul energetic și au constat în:
- izolatie externa a clădirii cu polistiren;
- inlocuirea corpurilor de iluminat clasice cu panouri cu LED;
- instalarea unui sistem de panouri solare pentru producerea apei calde;
- instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice de 9,3 kw/h pentru producerea de energie electrică;
- inlocuirea celor doua centrale electrice pe gaz metan cu unele moderne având randament energetic crescut.
- reparatii și amenajari interioare a clădirii, incluzand și accesibilizarea grupurilor sanitare.
În ceea ce privește investitiile în facilitati de producție și conexe, am realizat urmatoarele:
- Extinderea cu 82m², fata de 48m² cât a fost prevazut initial, a clădirii în care fundatia își desfășoară activitățile de economie sociala (Tirgu Neamt, str. Slt. Radu Teoharie, nr.2), spațiul nou construit fiind destinat dezvoltarii atelierului de confectii textile ( recepție clienți, atelier propriu-zis și magazie materiale) precum și amplasarii echipamentelor tehnice aferente investitiilor realizate ( centrale termice, boiler dedurizator etc).
- Dotarea atelierului de confectii textile cu mașini de cusut, overlok, uberdek, presa de calcat și alte echipamente specifice.
- Achiziția unei auto-utilitare second-hand pentru transportul și marketingul produselor.
Lucrările de extindere și reabilitare termo-energetica finantate prin acest proiect au fost realizate de aceeași firma care a realizat consolidarea clădirii și s-au desfasurat în perioada iulie 2015 – martie 2016.
GALERIE FOTO CONSOLIDARE
GALERIE FOTO REABILITARE